Trucuri simple care va pot schimba total aspectul casei

Indiferent dacă tocmai v-ați mutat sau doar doriți o mică reîmprospătare a casei, sau poate ceva mai semnificativ, există câteva trucuri de design bine-cunoscute, pe care designerii le folosesc și pe care le puteți pune cu ușurință în aplicare cu efort și cost minim.  Uneori, cele mai mici lucruri fac cel mai mare impact. Ar putea fi adăugarea unei oglinzi, a unui tablou, a unei lămpi sau chiar a unei plante. Aruncați o privire la aceste sfaturi de design și vedeți cum vă pot inspira!

  • Vopsiți camere mai mici în culori mai ușoare și mai deschise, pentru a da senzația unei încăperi mai spațioase. Ferestrele mari, pereții de culoare deschisă  și utilizarea oglinzilor dă iluzia optică a unei încăperi  spațioase, făcând camera să pară mai mare decât este de fapt. Culorile mai întunecate vor face camera să pară mai mică.
  • Utilizați oglinzi decorative

Oglinzile pot fi folosite pentru a face un spațiu mic să pară mai mare. Pentru camerele mai mari sau pentru orice cameră ce nu beneficiază de multă  lumină naturală, oglinzile amplasate direct de-a lungul ferestrelor vor adăuga lumină instantanee. Oglinzile decorative pot fi de asemenea folosite în locul tablourilor pentru a umple spațiul gol de pe perete.

  • Folosiți huse decorative

Husele pentru canapea/fotolii acoperă adesea piesele deteriorate, dar acestea sunt cu adevărat accesorii minunate. Ele pot servi ca mijloc de  schimbare al aspectului mobilierului dvs.. Aceste huse vă permit să dați un aspect sofisticat lucrurilor  fără a vă îngrijora în mod constant de murdărirea sau deteriorarea mobilierului. Husele sunt ideale pentru camerele folosite frecvent de copii. De exemplu, husele se culoare albă dau un aer elegant, casual, confortabil, ușor și totuși sofisticat.

  • Coșuri de răchită

Coșurile de răchită sunt un mod economic și elegant de adăugare a spațiului de stocare în orice cameră. Coșurile pot fi folosite pentru a stoca diverse lucruri cum ar fi;  cărți, jucării, prosoape și pături, etc.. Așezați câteva coșuri mici de răchită pe blaturile de bucătărie pentru a vă așeza frumos fructele și legumele și câteva coșuri la baie pentru a vă organiza cosmeticele.

  • Utilizați ceea ce aveți deja pentru a decora.

 Toți avem multe lucruri care probabil sunt ambalate în cutii și uitate pe undeva. Casa dumneavoastră are nevoie de multe accesorii, fie în scop de depozitare sau de înfrumusețare, accesoriile își găsesc mereu întrebuințarea. În loc să alergați prin magazine,  aruncați o privire la ceea ce aveți deja. Tăvile din lemn, acril, metal sau argint pot fi așezate pe măsuțele de cafea, adăugând un aer sofisticat locului. Aranjați pe ele lumânări, rame sau cărți. Farfuriile vechi pot fi așezate pe perete pentru a da un aer artistic bucătăriei. Veți fi uimiți de ceea ce puteți face cu ceea ce aveți deja!

Indiferent de ce vă doriți să faceți, nu uitați să fiți pozitivi și să vă distrați. Chiar și redecorarea sau zugrăvirea casei poate fi un prilej de distracție dacă sunteți cu cei dragi sau chiar și singuri cu melodia preferată pe fundal. În rest, totul ține de imaginație!:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *